Ultima data cand ma uitasem la un meci de handbal masculin al nationalei sa fi fost prin anii '90 pe vremea lui Robert Licu,Rudi Prisacaru sau Eliodor Voica.Mica mea simpatie pentru aceasta nationala a intrerupt-o unul Richardson care juca pentru nationala cocosului galic.De atunci nu i-am mai urmarit si tot ce stiam de handbalul masculin romanesc era dintr-un articol ratacit prin presa,din tragedia lui Marian Cozma sau dintr-o intamplare cand am ajuns in sala la o semifinala de Cupa Romaniei prin 2007.Anul acesta baietii au inceput sa fie mediatizati iar.Au ajuns la Mondiale dupa un numar buni de ani ce nu vreau sa il repet.Bine pentru ei dar si rau in acelasi timp caci se intampla la putin timp dupa performanta fetelor si cum sunt parte dintr-un neam foarte exigent deja se astepta de la ei o clasare cat mai sus.Croatia si Danemarca doar ne-au aratat unde ne este locul acum si ne-au facut sa ne intrebam daca nu cumva dubla cu Rusia a fost noroc,Alergia ne-a dat o palma dar ne-a si aratat ca handbalul se poate dezvolta oriunde pe mapamond.E drept trebuie sa fim mahniti dupa aceste jocuri,dar ar si trebui sa zambim pentru ca au ajuns la mondiale dupa atatia.Atat vreme in care ne-am zbatut in anonimat si indiferenta,in care multi au uitat ca noi am fost si campioni mondiali la acest sport si nu o data.Sa punem esecurile pe lipsa lor de experienta,pe tineretea lor,sa credem intr-un grup abia format si care este la inceput de drum.E greu de crezut acest lucru dar parca si fetele aratau la fel la inceput....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu