Profesorul Mehedinti

Un centru de fizioterapie masaj si recuperare medicala undeva pe langa Poiana Campina.Domn profesor caci asa se adreseaza toata lumea celui care a dat fiinta acestui loc si asistentele lui incearca sa dea o a doua sansa celor care si-au rupt un ligament un menisc o mana un picior.Omul arata undeva in jurul a 60 de anisori dar e inca plin de viata ,o figura carismatica ce iti poate readuce zambetul pe fata.Ii trebuiesc vreo 2 minute sa te consulte iar verdictul lui parca iti aduce aminte de momentul in care te-ai accidentat.Emana o siguranta si incredere ce nu o vezi la multi oameni de la prima intalnire.Recuperare va dura o saptamana o luna sau cativa ani depinde ce ai patit.In tot acest timp ai sa intalnesti fel de fel de oameni si incercarile lor de a fi ca inainte.Povestile si vorbele profesorului posibil sa iti ramana in minte.Nu intalneste decat vreo 80-100 de pacienti pe zi si cine stie cati a intalnit in toti anii acestia de cand e in domeniu.E acolo ca sa iti faca un bine, sa te ajute,sa iti dea increderea in tine,sa iti zica o vorba buna de ai nevoie caci de critici esti satul.Vei auzi multe povesti despre copilaria lui,despre mama sa sau oameni care i-a intalnit de-a lungul vremii dar si vorbe ce te pot misca o viata.O zi oarecare,un pacient oarecare:Suparat domnul azi!Viata asta e nedreapta uneori?-Aveti dreptate domn profesor!,,Sa stiti domnule ca in viata asta va iubesc mama si tata si daca aveti norocul cea/cel de care va petreceti restul vietii restul vor fi acolo sa va ajute de pot profita sau sa va incurce in anumite momente''.Pacientul a clatinat din cap ca si cum,,imi citesti si gandurile profesore''.Vorbele astea mi-au ramas in minte de atunci si incep sa ii dau dreptate cu timpul.Pe profesor l-am intalnit trecator in viata si cine stie de am sa il mai vad vreodata ca sa ii pot multumi ca pot alerga iar fara dureri.Nu vreau sa il fac erou dar e unul din acei oameni pe care ai vrea sa ii intalnesti mai des in viata.Intr-o lume in care toti venim si plecam conteaza si pe unde mai oprim.

Au inceput cu STANGA

Ultima data cand ma uitasem la un meci de handbal masculin al nationalei sa fi fost prin anii '90 pe vremea lui Robert Licu,Rudi Prisacaru sau Eliodor Voica.Mica mea simpatie pentru aceasta nationala a intrerupt-o unul Richardson care juca pentru nationala cocosului galic.De atunci nu i-am mai urmarit si tot ce stiam de handbalul masculin romanesc era dintr-un articol ratacit prin presa,din tragedia lui Marian Cozma sau dintr-o intamplare cand am ajuns in sala la o semifinala de Cupa Romaniei prin 2007.Anul acesta baietii au inceput sa fie mediatizati iar.Au ajuns la Mondiale dupa un numar buni de ani ce nu vreau sa il repet.Bine pentru ei dar si rau in acelasi timp caci se intampla la putin timp dupa performanta fetelor si cum sunt parte dintr-un neam foarte exigent deja se astepta de la ei o clasare cat mai sus.Croatia si Danemarca doar ne-au aratat unde ne este locul acum si ne-au facut sa ne intrebam daca nu cumva dubla cu Rusia a fost noroc,Alergia ne-a dat o palma dar ne-a si aratat ca handbalul se poate dezvolta oriunde pe mapamond.E drept trebuie sa fim mahniti dupa aceste jocuri,dar ar si trebui sa zambim pentru ca au ajuns la mondiale dupa atatia.Atat vreme in care ne-am zbatut in anonimat si indiferenta,in care multi au uitat ca noi am fost si campioni mondiali la acest sport si nu o data.Sa punem esecurile pe lipsa lor de experienta,pe tineretea lor,sa credem intr-un grup abia format si care este la inceput de drum.E greu de crezut acest lucru dar parca si fetele aratau la fel la inceput....